Ganduri…

O biblioteca mare ce cuprindea mii de volume se rezema de peretii incaperii. Draperiile trase la ferestre dadeau o senzatie de rece, si totusi aduceau a viata. Verdele lor cu stilizarile argintii erau reflectia unui suflet inasprit inainte de vreme, a unui argint ce stralucea lugubru.

Doi barbati, unul cu parul carliontat si valvoi, parand usor distrat si vioi, privea atent buzele celuilalt. Costumul de un gri intunecat ii venea ca turnat, peste trupul subtire si crud. Ochii verzi aveau in ei o licarire demonica, tradandu-I nerabdarea in privinta celor ce avea sa auda. Celalalt, imbracat intr-un costum negru, privea fix in podea, parca cautandu-si cuvintele in modelul covorului. Parea obosit, sleit de puteri, vlaguit, imbatranit. Trasaturile fetei erau ascutite, la fel si degetele intre care tinea o tigara aprinsa din care tragea periodic. Avea parul lung si drept, negru ca abanosul, o parte lasat sa-I acopere jumatate de fata, ivindu-se un singur ochi de un caprui inchis, iar restul prins intr-o coada.

- Are de gand sa ne omoare pe amandoi, sa ia bucati din fiecare si sa cladeasca un nou el, un el in care noi doi sa nu mai stam unul impotriva celuilalt, ci sa ne contopim : pesimismul si nihilismul meu, rafinamentul si ratiunea mea rece, cu pasiunile tale, tineretea ta, rautatea si visarea. A oboist sa ne adaposteasca pe amandoi, sa se chinuie mereu sa ne controleze pe amandoi. De fiecare data cand reusea sa controleze unul dintre noi, celalalt lua controlul. Noi nu i-am dat pace nicicand. Mereu ne-am zbatut sa iesim la suprafata, ca ceva sa triumfe : suferinta mea sau hedonismul tau. Acum a inteles in sfasit ca nu ne poate distruge pe nici unul, si nici controla simultan. Poate a obosit sa fie mereu facut din 2 parti antagonice : una care vrea singuratate, lipsa altor stimuli in afara sa, iar cealalta care vrea pasiune si incendiere in ea, care doreste sa guste tot si sa traiasca la maxim.

- Adevarul e ca amandoi am exagerat mereu. Tu l-ai impins in depresii si lipsa chefului de viata, l-ai facut sa sufere pana la lesin. Eu am abuzat de energia lui debordanta si de placerea lui de a experimenta. L-am facut sa fie scarbit de el insusi. Faptul ca noi doi alternam l-a determinat sa se raneasca, intr-un fel sau altul. Nici unul dintre noi nu a tinut cont de ce avea el nevoie cel mai mult. Noi am luptat mereu impotriva lui, iar el ne-a lasat si a cules cioburile ramase. Noi suntem el, dar ne-am comportat de parca el ne era dusman, nu gazda.

- Cel mai mult am gresit in privinta ei. Eu o vedeam ca pe o sursa de durere, tu ca pe un joc, iar el ca pe fericirea insasi. Astfel tu preluai controlul si el actiona in joaca. Se juca cu sarmul sau si o ranea pe ea. A vazut asta de fiecare data, dar si-a dat seama prea tarziu. Atunci tu te speriai si plecai. Ma lasai pe mine. Iar eu il faceam pe el sa sufere, si implicit pe ea. Din nou. Si ii distrugeam pe amandoi. Cand, daca e sa fim onesti, doar pe ei ii iubim si doar de ei ne pasa. Iar noi i-am ranit, atat pe el, cat si pe ea.

- Daca va lasa macar pe unul din noi, trebuie sa isi insuseasca o parte din celalalt. Tu trebuie sa-l controlezi, eu trebuie sa-l las sa arda in pasiunea pentru ea.

Am facut cativa pasi spre ei si atunci m-au vazut. Cel cu ochii caprui si-a stins scurt tigara. Ma priveau ca si cum se asteptau sa le fiu calau. Le-am fost mereu gazda. De ce as schimba asta acum, mai ales dupa ce am auzit?

-Nu va voi omori pe nici unul. Voi ramane asa cum sunt, plin de incoerente si contradictii. Pentru ca eu ma iubesc asa cum sunt. In schimb o sa faceti ce ati zis. Nu ma mai joc daca o ranesc pe ea. Suferinta va ramane. Am impresia ca ma innobileaza. Asta nu poate disparea, dar nerabdarea si inconstienta trebuie sa-mi moara.

Au incredintat din cap si au disparut. Sper ca asta sa fie ultima data cand fac un pact cu ei. M-am saturat sa-mi impart sufletul intre cer si pamant, intre inger si demon, ca apoi sa le unesc in mine.