Ganduri…

Afara ploua neincetat. Era singur in camera plina de fum, dar lipsea din lumea lui, lume ce o zavorase intr-un cufar vechi pe care il tinea in mansarda, unde adesea adormea recitind gandurile ei si ale lui din vremea cand ea era langa el. Acum nu era. Nu inca. Nu putea fi. Lumea lui era definita de ea, iar absenta ei a cauzat un colaps al lumii, in acel cufar pe care praful nu apuca niciodata sa se puna.

Statea si astepta calm, obosit de teatrul pe care il juca, de un rol prea uzat pentru a-l mai atrage in vreun fel. Nu se considera un actor bun, cu toate acestea a ajuns in acelasi impas ca unul : cine mai sunt eu printre rolurile mele? Doar ca el stia raspunsul, dar nu il putea afirma fara ea langa el. Asa ca tot ce ii ramanea de facut era sa astepte caldura ei in bratele lui.

Statea si astepta calm, pe pervazul geamului, asa cum o facuse prima data cu ani in urma, visand la ea. Asa o si cunoscuse : el visa iar ea i-a aparut si i-a promis ca va fi a lui. El nu-si credea visele, el nu se credea pe sine. Ii era teama ca s-ar trada singur mai josnic si mai dureros decat ar putea-o face oricine altcineva.

Privea absent rotocoalele de fum gri, amintindu-si rar sa-si stearga urmele lasate de lacrimi pe obrazul sau, canalele sapate de ele in chipul lui odata tanar si luminos. Acum nu mai era asa. Acum pletele negre nu mai aveau acea stralucire jucausa, care-I era adeseori admirata, ochii nu mai aveau sclipiri ce tradau excese de pasiune, mainile isi pierdusera finetea si gratia miscarilor. Pletele erau de un negru mat, ochii plansi, in nuante sterse, mainile tremurande, gata sa cedeze la prima miscare.

In ciuda degradarii sale, era fericit. Asteptarea avea sa se sfarseasca curand. O simtea.

Doua batai usoare in usa. Apoi liniste. O voce calma, tremuranda rosti un singur cuvant, unicul necesar sa-l faca fericit.

-Iubitule…?!?