When you’re gone iunie 21, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: cadere, dor, ego, esec, eu, ganduri, idei, moarte, nihil, nihilism, nimic, pesimism, ratare, sentiment, senzatie, solutie, traire, viata
trackback
Lipsa EI e ca si caderea in gol. Nimic de agatat, nimic de nascut, doar concepte de definit si idei de verificat. Incercarea de a imi muta gandurile de la EA la altceva e sortita esecului. Am incercat astfel sa ma cufund in carti, dar nu a avut efect caci odata ce ideea fizica de citit s-a terminat gandurile tot la acelasi punct de mult devenit unic au convers. Cititul povestilor de dragoste nu aduce nici un beneficiu, aducand mai multe suspine intr-un piept ramas parasit de tot ce odata il umplea si il insufletea. Incercari ratate de socializare. Sortite esecului din start, pentru ca lipsea dorinta, pasiunea, ura, orice ar fi putut anima momentul.
Tot izolarea pare solutia mai buna. Inchiderea sinelui in sine, exilarea mintii in subiecte ce de mult si-au pierdut din relevanta, probleme odata considerate existentiale acum palesc ca si esenta sub dor si amintire. Dor, amintire si vise. Somnul a devenit iar un dezirat, ca pauze ale ratiunii si constiintei, dar mai ales ale contemplarii amintirilor. Candva credeam ca suferinta e cea mai arzatoare. Nu cunoscusem inca dorul. Dorul de mine. Apoi l-am intalnit, mi-a zambit, si eu am plecat cu un alt trup, zavorat in el, promis a fi mereu protejat si ingrijit. Nu cunoscusem dorul de mine, nici dorul de abstractizarea mea. Atunci cand aceasta si-a gasit un alt cadru, si nu a mai avut loc exclusiv in mine, indepartarea noului cadru a adus cu ea si indepartarea abstractizarii mele. Azi am fost concret, real. Nu mi-a placut. M-am simtit gol, o bucata de carne fara stralucire, m-am simtit unul dintre ei. Azi am fost ca ei : nimic special, nimic eu, nimic nimic. Mereu am apreciat stralucirea Lunii in functie de Soare. Azi l-am vazut pierzandu-si stralucirea, din cauza absentei Lunii.
Doare. Nihilismul si pesimismul nu mai au nici ele stralcuire, fiind lipsite de pasiune. Am devenit un puzzle, in care piesa cea mai mare nu sunt eu, el fiind format din 2 piese. Azi am vazut cu adevarat solutii la lumea din jur, desi cand mi s-au solicitat am refuzat sa le ofer. Orgoliul, perversitatea si malvolenta m-au pastrat pe mine. M-au salvat la a ramane eu. Pentru mine damnarea inseamna salvare. Nu imi plac solutiile. Raul este util, fecund, benefic, iar eliminarea lui nu pare a fi nicicum o solutie. Dilemele existentei si implicatiilor ei nu sunt menite sa fie gasite. Acum inteleg de ce cand gasesti ceva cu adevarat maret, tinzi sa il tainuiesti. Nu e acel ceva lucrul care merita, e urcusul. Pe varf, Sisif si-ar fi pierdut rostul, chiar daca acesta insemna absurdul.
Astept. In trup sangele s-a oprit din a mai picura. In minte, ideile s-au oprit din a mai valsa. In mine, m-am oprit din a mai trai. Ce rost ar avea, cand rostul nu e nicaieri, ci pretutindeni ?
Cateodata parca nici noi nu ne mai cunoastem, sunt atatea idei care ne vin in minte incat am impresia ca ne mintim singuri….. Buna interpretare si ai idei interesante!
M-a facut mereu sa zambesc lucrul asta la oameni…Eternul razboi ratiune vs. simtire…
Singura problema e ca avem nevoie de mult prea mult curaj sa recunoastem ca simtirea castiga mereu…
Interesant blog.
Din pacate, simtirea nu castiga mereu…sunt oameni care pun pe primul plan ratiunea si o lasa sa le guverneze hotararile…nu-i inteleg pe acesti oameni si in ultima vreme incerc sa-i evit pe cat posibil…astfel de oameni te pot face sa suferi mai mult decat ceilalti…pentru ca par incapabili sa simta cu adevarat
…Dar cine stie? Poate ei simt la fel ca noi, numai ca sunt mai puternici.
despre persoanele care par sa nu simta… voi spune/cita un singur lucru dintr-un film “I was a coward. I pushed the pain so hard that I disconnected from the person that I loved the most.” – What dreams may come
@Annie : poate ei pot sa simta mai mult decat majoritatea, doar ca puterea lor ii impiedica sa o lase sa se vada, in afara.
Da, pot admite si asta
Eu cred ca cei care pun ratiunea pe primul plan o fac instinctiv , tocmai pentru a evita suferintele;ei se implica doar atunci cand sunt siguri de sentimentele lor si ale celor implicati.De cele mai multe ori ei sunt sceptici in relatiile sociale ,chiar sentimentale,si asta nu cred ca-i face mai putin
interesanti sau demni de evitat .
Instinctiv este sa-ti urmezi sentimentele, pornirile launtrice…plus ca eu nu cred ca suferintele ar trebui astfel evitate, doar pentru a asigura propriul confort, insa riscand a face pe altcineva sa sufere…iar faptul ca nu se implica si evita astfel suferintele ii face egoisti…nu ca ceilalti n-ar fi, sunt poate mai egoisti…dar eu stiu de ce vorbesti tu astfel…interesanti sunt cu siguranta.
sunt convinsa ca cateodata nu este deloc instinctiv… adica nu s-au nascut astfel, ci au devenit astfel. poti sa pari ca nu simti dupa ce ai suferit atit de mult incit orice lucru frumos sau trist ti se par fad si fara sens. e usor a condamna. mereu e usor a condama. e greu a intelege. inainte de a arunca o piatra, as sfatui sa se cintareasca de mai multe ori caracterul persoanei in cauza.
Eu nu condamn nicio alta persoana cu exceptia mea. Asta nu inseamna ca nu o pot judeca, desi nu o pot face decat subiectiv in cele mai multe dintre cazuri. De inteles pot intelege uneori, alteori nu. Cand nu inteleg deloc, nu comentez. Si da, poate judec uneori fara sa ma gandesc la sentimentele celui in cauza, insa sunt sincera si cred ca este nevoie si de asa ceva.
of… sunt mai mult decat de acord cu sinceritatea. este unul din stindardele mele. voi prefera mereu un om brutal si sincer, unuia lingusitor si cameleonic. a judeca/condamna sunt relativ sinonime pt mine. ziceam sa nu reactionam la primul impuls si prima impresie, ca sunt mai mereu inselatoare, si sa cintarim caracterul omului de mai multe ori inainte de a-i pune o eticheta. ca sigur mai tirziu ne va parea rau daca i-am pus eticheta gresita.
Da, sunt complet de acord cu chestia cu eticheta. Eu doar generalizam pentru a simplifica lucrurile