Despre prieteni cu un mine ceva mai batran…

Mi-a deschis usa de lemn alene si a mers in bucatarie sa aduca 2 pahare care urmau a fi umplute cu whisky pe un sfert, conform unui obicei ce parea a deveni traditie, nu inainte de a-mi face un gest larg cu mana sa intru in sufragerie. Am intrat incet si m-am trantit intr-unul din fotolii, cel ce stiam ca va fi in fata lui.
-Te-am vazut jucand sah zilele astea. Ti-a revenit cheful? De fapt, intreb degeaba, stiu ca asa e. Stiu si de ce : pentru ca EA te admira, si pentru ca pozeaza superb cand e concentrata la ce faci tu, iar tu o poti admira in voie, fara ca EA sa bage de seama decat cand e prea tarziu. Gresesc, Cip?
-Inca nu inteleg de ce pui intrebarile astea. Stii raspunsurile dinainte de a imi pune intrebarea. Tu chiar stii, sau daca nu stii, intelegi ce se intampla in si cu mine. Esti la fel ca EA : gandesti in acelasi timp acelasi lucru ca si mine, stii raspunsurile, iar eu stiu intrebarile!
-Atunci vizitele tale sunt doar ca eu sa observ ca tie ti-au crescut pletele, iar tu sa vezi daca mi-a mai aparut vreun rid pe chip. E de-a dreptul stanjenitor : ma simt ca o doamna de pension care e vizitata cand nepotii isi aduc aminte de ea, si atunci ca sa afle cat mai are de trait! De’a dreptul frumos. Sunt inutil, iar tu chiar intelegi cat de bine ma simt.
-Nepotii vin sa-si viziteze “doamna de pension” pentru a auzi intr-o forma concisa si coerenta problemele lor? Pentru a auzi expresia literara a vietii lor? Daca nu, nu imi mai raspunde. Fii docil si raspunde-mi la cele ce urmeaza sa te intreb. Fii util mie! Ce poate fi mai placut decat sa vezi un trup fraged si crud calcand in urmele lasate de pasii tai?
-Fraged da, crud, ma indoiesc sincer. Acum o sa iti raspund la cele ce ai vrea sa ma intrebi. Nu e nevoie sa o faci. Stiu ce vrei, stiu ce faci, stiu. Ti-am mai marturisit si alte dati ce placut e sa te urmaresc, sa te admir fara sa interfer cu tine. Banuiesc ca problema s-ar lega de amicii tai. De faptul ca tu pari a te fi schimbat in ochii lor, iar ei nu inteleg ca e acelasi tu. E si normal, nu trebuie sa fii la fel de exigent cu ei cum esti cu tine. Tu ai impresia ca asta ar filtra mai bine amicitiile – nimic mai fals; e foarte probabil ca gaurile sitei tale sa fie prea inguste si astfel sa nu treaca nimic de partea cealalta. Esti aproape de a da jos mastile, desi in alt mod, nu taind atele – in orice caz, tot in singuratate vei sfarsi. Gandeste-te ca ei au vazut cum tu ai trecut printr-un proces: prima data de la pozitiv la negativ, tu ajungand mefistic si vadit malvolent, a doua oara in sens invers, tu parand a fi mai nepasator. Poate chiar cred ca ti-ai pierdut egoismul – iarasi ar fi o mare greseala, de data asta de partea lor. E asa cum prietena ta ti-a zis “Criterii generale nu merg aplicate la Cip!”. Aici are dreptate, pe tine dragostea nu te face mai altruist, ci mai egoist, dar egoismul fiind centrat pe EA si nu pe tine asa cum si tu bine ai remarcat, tu esti mai egoist in favoarea ei, respectiv nu te mai irosesti cu aceeasi non-salanta pentru oricine, si nu te mai oferi altora aproape deloc, preferand in schimb sa te irosesti complet cu EA si sa te oferi ei total. E logic!
-Pentru mine da… totusi cred ca de egoismul meu tine si faptul ca nu am avut bunavointa de a le spune si lor asta. Poate am crezut ca nu vor avea rabdare sa asculte, sau ca se vor repezi sa judece inainte sa gandeasca asupra problemei din punct de vedere rational, si s-ar fi multumit sa o faca subiectiv, in calitate de prieteni.
-Fa-ti timp zilele astea! Du-te la ei, fii rau si fii tu insuti asa cum erai inainte de a-ti recentra egoismul. Da-i afara pe toti si tine-i doar pentru tine! Pentru cat timp va fi nevoie – gandeste-te la tine, apoi la ei, apoi la EA. In afara de astia, la nimeni. O sa faci ce trebuie sa faci, nu ai incotro. Asa esti tu! O sa te rog sa iesi incet si sa ma scuzi ca nu te conduc – mi-a revenit cheful sa pictez.
Am ridicat neincrezator o sprinceana.
-Ce vrei? Daca arati inspirational, nu am ce-i face. O sa constientizezi si tu asta, mai devreme sau mai tarziu. Fugi!
Am aruncat un zambet scurt si am plecat saltat pe scari, catre casa.

Oameni si carti

In asta dupa-amiaza de mai am purces la asa-zisul Schimb de Carti din Galati. S-a discutat lejer, atingandu-se numeroase subiecte printre care amintesc:
1.De ce citim filosofie?
2.De ce nu e bine sa ii imitam pe altii si privilegiul de a fi tu insuti.
3.De ce nu e utila (ci chiar nociva) societatea ?
S-a vorbit mult, cu argumente de o parte si tacere de cealalta, cu zambete aruncate subtil sau mai putin subtil intre camarazii de debate, cu bunavointa sau brutalitate.
Iarasi mi s-a reprosat ca sunt prea brutal in argumentare si in idei, ca am o placere perversa sustinuta de caracterul natural malvolent care am face sa schingiuiesc oamenii pana cand acestia cedeaza psihic.
In rest toate bune si frumoase, Tequilla Sunrise si Screwdriver delicioase, eu si Adi ajungand prea repede la un consens si intelegandu-ne prea bine (si tu care te legai de EA!!!), oameni veseli si inteligenti pregatiti sa discute si sa se discute, spectatori care mai mult poluau mediul si copii care cred ca stiu ce e viata dar nu au iesit inca din fasa.
Editie placuta de vara, cu tot cu caldura si bauturi reci… sa vedem cum va fi la urmatoarele!

Dor de mine

Vantul adie usor, fluturadu-mi pletele intr-un dans lin. Boarea ce adie imi inunda narile cu mirosul tau, iar in ureche bataile vantului aduc a soaptele tale. Am ajuns la treptele mici de piatra, distruse de apa si timpul ce le-au spalat de atata vreme. Cobor incet, si merg alene cu malul apei, privind pierdut la valurile ce se lovesc unduios de tarm. Apa seamana cu o femeie : se unduieste senzual dand impresia ca te-ar putea cuprinde si totodata completa, ca ai stapani’o dar totodata nu ai avea pic de control. Si vocea ei e superba, mereu vorbeste soptit, iar limba valurilor ei te ademeneste sa fii numai al ei si ea numai a ta.

Buturuga mea inconjurata de ape era acum uscata. M-am asezat incet si am inchis ochii.Eram doar eu, singur. Apa si gandurile mele erau singura muzica care plutea in mintea mea, una asemanatoare acelor parti furtunoase din Wagner. Ura si iubire, distrugere si nastere, plin si goliciune.

Toate m-au imbratisat brusc si tare. Mi-a fost dor de mine.

Teama

Singura stare in care manifest teama e iubirea. Manifest o teama scarboasa, fara de mine si prin extrapolare fata de tot ce ma inconjoara. Ma simt slab, lipsit de putere, eu cel obsedat de control si putere, cel care se stie a fi un dumnezeu.

In aceste stari imi este scarba de mine, fiinta mea ma dezgusta total, imi observ slabiciunea care de la slabiciune centrata pe o anumita persoana devine centrata pe sine, si ma simt dezgustat de propria faptura. Scarba imi creste exponential cu clipele petrecute in aceasta stare, si ajung, mai devreme sau mai tarziu, sa ma urasc. Ma urasc pentru ca iubesc. Ma urasc pentru ca nu mai am control asupra persoanei mele, asupra sufletului meu (care nici nu cred ca exista), si astfel devin si mai instabil psihic si emotional decat de obicei. Acum accept si stimuli externi, care desi mici, dau impulsuri puternice starilor mele. Si ma trezesc iar, inecandu-mi lacrimile in mine si ura in tacere, ma abtin a mi-o varsa, pentru ca tot ce iese din mine e esenta mea, o esenta intunecata, raul in genere. Si ma abtin sa imi las gandurile sa mi se scurga din gura ca sangele ce mi-o inunda cu ceva vreme in urma, de fiecare data cand primeam prea multe lovituri. Pentru ca sangele mea cadea mereu greu pe podele albe sau negre de marmura, dar gandurile mele cad mereu pe oameni, care sunt prea slabi sa isi pastreze raceala asa cum marmura grea o facea mereu. Prin ei vorbele mele trec si lasa adesea urme adanci, gauri pe care nu le poate reumple nimeni, nici macar ei, nici macar eu.

Ma urasc pentru fiinta ce devin atunci cand iubesc. Dau dovada de prea multa umanitate, devin prea uman desi totodata monstrosul meu eu se dilata, isi arata coltii si isi desface aripile. Sunt dezgustat de umanitate, de latura aceea care ne face pe toti sensibili, receptivi la sentimente. Umanitatea inseamna slabiciuni, inseamna chiar cizelarea lor, deificarea lor, iar eu le urasc, si sunt dezgustat de ele, iar atunci cand le vad pe chipul meu, oglinda isi schimba imaginea ca portretul lui Dorian. Si asa e si normal, caci asta sunt, un Dorian in adevaratul sens al cuvantului.

Teama e un sentiment al celor slabi, un sentiment al sclavilor ce nu au curajul sau nebunia de a se revolta. E un sentiment dizgratios, lipsit de rafinament sau candoare, care nu inspira decat mila, ceea ce e si mai scarbos.

Ma urasc cand imi este teama. Ma urasc cand iubesc. Mi-e teama sa iubesc. Mi-e teama sa-mi fie teama.