Oameni si carti mai 17, 2009
Posted by cip in Diverse....Tags: argumentare, bun, carti, chin, de, debate, durere, ego, eu, filosofie, galati, ganduri, idei, mai, oameni, rau, schimb, sunrise, tequilla
2 comments

In asta dupa-amiaza de mai am purces la asa-zisul Schimb de Carti din Galati. S-a discutat lejer, atingandu-se numeroase subiecte printre care amintesc:
1.De ce citim filosofie?
2.De ce nu e bine sa ii imitam pe altii si privilegiul de a fi tu insuti.
3.De ce nu e utila (ci chiar nociva) societatea ?
S-a vorbit mult, cu argumente de o parte si tacere de cealalta, cu zambete aruncate subtil sau mai putin subtil intre camarazii de debate, cu bunavointa sau brutalitate.
Iarasi mi s-a reprosat ca sunt prea brutal in argumentare si in idei, ca am o placere perversa sustinuta de caracterul natural malvolent care am face sa schingiuiesc oamenii pana cand acestia cedeaza psihic.
In rest toate bune si frumoase, Tequilla Sunrise si Screwdriver delicioase, eu si Adi ajungand prea repede la un consens si intelegandu-ne prea bine (si tu care te legai de EA!!!), oameni veseli si inteligenti pregatiti sa discute si sa se discute, spectatori care mai mult poluau mediul si copii care cred ca stiu ce e viata dar nu au iesit inca din fasa.
Editie placuta de vara, cu tot cu caldura si bauturi reci… sa vedem cum va fi la urmatoarele!
Dor de mine mai 11, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: control, distrugere, ego, emptiness, eu, femeie, ganduri, goliciune, idei, iubire, limba, nimic, plin, sine, soapta, ura, wagner
1 comment so far

Vantul adie usor, fluturadu-mi pletele intr-un dans lin. Boarea ce adie imi inunda narile cu mirosul tau, iar in ureche bataile vantului aduc a soaptele tale. Am ajuns la treptele mici de piatra, distruse de apa si timpul ce le-au spalat de atata vreme. Cobor incet, si merg alene cu malul apei, privind pierdut la valurile ce se lovesc unduios de tarm. Apa seamana cu o femeie : se unduieste senzual dand impresia ca te-ar putea cuprinde si totodata completa, ca ai stapani’o dar totodata nu ai avea pic de control. Si vocea ei e superba, mereu vorbeste soptit, iar limba valurilor ei te ademeneste sa fii numai al ei si ea numai a ta.
Buturuga mea inconjurata de ape era acum uscata. M-am asezat incet si am inchis ochii.Eram doar eu, singur. Apa si gandurile mele erau singura muzica care plutea in mintea mea, una asemanatoare acelor parti furtunoase din Wagner. Ura si iubire, distrugere si nastere, plin si goliciune.
Toate m-au imbratisat brusc si tare. Mi-a fost dor de mine.
Teama mai 4, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: contrast, deificare, dezgust, dorian, dragoste, dumnezeu, durere, ego, eu, fiinta, frica, ganduri, gray, idei, iubesc, iubire, moarte, nihil, nihilism, oglinda, pesimism, portret, scarba, slabiciuni, suferinta, teama, uman, umanitate, ura, urasc
16 comments

Singura stare in care manifest teama e iubirea. Manifest o teama scarboasa, fara de mine si prin extrapolare fata de tot ce ma inconjoara. Ma simt slab, lipsit de putere, eu cel obsedat de control si putere, cel care se stie a fi un dumnezeu.
In aceste stari imi este scarba de mine, fiinta mea ma dezgusta total, imi observ slabiciunea care de la slabiciune centrata pe o anumita persoana devine centrata pe sine, si ma simt dezgustat de propria faptura. Scarba imi creste exponential cu clipele petrecute in aceasta stare, si ajung, mai devreme sau mai tarziu, sa ma urasc. Ma urasc pentru ca iubesc. Ma urasc pentru ca nu mai am control asupra persoanei mele, asupra sufletului meu (care nici nu cred ca exista), si astfel devin si mai instabil psihic si emotional decat de obicei. Acum accept si stimuli externi, care desi mici, dau impulsuri puternice starilor mele. Si ma trezesc iar, inecandu-mi lacrimile in mine si ura in tacere, ma abtin a mi-o varsa, pentru ca tot ce iese din mine e esenta mea, o esenta intunecata, raul in genere. Si ma abtin sa imi las gandurile sa mi se scurga din gura ca sangele ce mi-o inunda cu ceva vreme in urma, de fiecare data cand primeam prea multe lovituri. Pentru ca sangele mea cadea mereu greu pe podele albe sau negre de marmura, dar gandurile mele cad mereu pe oameni, care sunt prea slabi sa isi pastreze raceala asa cum marmura grea o facea mereu. Prin ei vorbele mele trec si lasa adesea urme adanci, gauri pe care nu le poate reumple nimeni, nici macar ei, nici macar eu.
Ma urasc pentru fiinta ce devin atunci cand iubesc. Dau dovada de prea multa umanitate, devin prea uman desi totodata monstrosul meu eu se dilata, isi arata coltii si isi desface aripile. Sunt dezgustat de umanitate, de latura aceea care ne face pe toti sensibili, receptivi la sentimente. Umanitatea inseamna slabiciuni, inseamna chiar cizelarea lor, deificarea lor, iar eu le urasc, si sunt dezgustat de ele, iar atunci cand le vad pe chipul meu, oglinda isi schimba imaginea ca portretul lui Dorian. Si asa e si normal, caci asta sunt, un Dorian in adevaratul sens al cuvantului.
Teama e un sentiment al celor slabi, un sentiment al sclavilor ce nu au curajul sau nebunia de a se revolta. E un sentiment dizgratios, lipsit de rafinament sau candoare, care nu inspira decat mila, ceea ce e si mai scarbos.
Ma urasc cand imi este teama. Ma urasc cand iubesc. Mi-e teama sa iubesc. Mi-e teama sa-mi fie teama.

