Monsters aprilie 29, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: dragoste, iubire, eu, sentimente, fericire, durere, suferinta, ganduri, singuratate, idei, lacrimi, monstru, ego, senzatie, cioburi, ratiune, cioran, emil, zambet, asceza, aroganta, loneliness, disease, flacari, ardere, incendiere, estetica, absurd, absurditate, sine, animal
3 comments
Categorie aparte de oameni, extrem de aroganti si siguri pe sine, care au mereu un zambet pervers si sfasietor pregatit sa il arunce in discutie. Greu de iubit intru-totul, dar extrem de “iubibili” usor, si placuti de avut in prezenta, prin faptul ca dau un aer degajat in care domneste totodata incordarea, si ofera mereu siguranta viitorului.
Ciudat ca ei nu cunosc viitorul, nici trecutul, intuiesc prezentul sau il simt, il adulmeca, asa cum un animal isi adulmeca prada, dar se cunosc pe sine si de aici deriva si aparenta lor cunoastere a lumii inconjuratoare. Mereu imorali, excentrici, plini de sine si anti-societate, o urasc dar totodata si-ar da viata sa o schimbe. Absurzi pana la paroxism, isi inventeaza si reinventeaza lumea si sinele clipa de clipa, desi pricipiile lor, putine in general, dar venite parca din alte secole, sunt stabile si extrem de rigide. Ei nu isi pot calca principiile in nici un fel, sunt pregatiti sa isi omoare orice petnru a le respecta, de la sine, pe ca desi il deifica, nu par a-l pretui deloc, pana la tot ce ii incojoara sau traieste in ei.
Greu de iubit complet, prin absurditatea ce lor li se pare perfect logica si rationala, desi mereu uita ca nu toata lumea are acelasi egoism, si mai ales acelasi curaj in a-l urma, sau macar declara. Ascund mereu parti intunecate, au mereu cioburi in ochii udati de lacrimi, cicatrici pe fetele spalate de ura, si mereu reprezinta un pericol la adresa calmului si a placerii sociale, mediocre in opinia lor. Ei nu vor calm, si desi au nevoie de el, il alunga cu orice pret. Disperati sa traiasca, sa aibe experienta extreme, sa spiritualizeze si sa plonjeze in asceze care de care mai arzande si mai vibrande de vid, isi ruineaza trupul sperand ca in ruinele lui isi vor gasi un raspuns la vreo intrebare, o notita pe care sa le fie scrisa culoarea vocii.
Ascund parti intunecate, numeroase pierderi a sinelui, incedieri ale fiintei si suferinte de nedescris. Ei au inteles si au asimilat in fiinta lor ca “Singuratatea nu te invata ca esti singur, ci singurul ! “. Si par pasivi si nepasatori, adesea imuni si inumani, pana si la suferintele lor. Se simt intelesi numai cand sunt intre ei, cand isi vad unii lacrimile in ochii celui de langa ei, cand se vad zdrobiti de fum unii in fata celorlati, cand arogantei lor li se raspunde cu un zambet la fel de arogant, dar mereu la fel de intelegator si atoatecunoscator.
Sunt greu de iubit, aproape la fel de greu de placut, usor de admirat si respectat. Dar deranjeaza. Ei sunt cei care clatina valorile lumii tale, si chiar le face placere sa o faca. Au un fler natural de a nega tot ce e placut si usor, si tot acelasi fler le naste o estetica a uratului, daca nu a hidosului.
Se considera fiinte rafinate, slefuite prin suferinta si auto-analiza. Ei stiu ca suferinta lor e cea care le garanteaza o fictiva viitoare fericire extrema.
Si e normal sa fie asa cum este… poate e doar “parte a obiceiului nostru britanic de a lua droguri” .
Moment de sine aprilie 23, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: cioburi, dragoste, dumnezeu, durere, ego, eu, ganduri, idei, iubire, lacrimi, minte, moarte, nihil, pesimism, prieteni, realism, sange, suferinta, suflet, viata
8 comments
Aceeasi banca de lemn rosu, batrana, batuta de ploi si de zapezi, pe care am stat de atatea ori inainte, pe care mi-am lasat mintea sa zboare si sufletul sa planga si sa se franga, ma sustinea si acum. Acum cand teoretic sunt un Dumnezeu. Acum cand am tot ce mi-am dorit, cand ar trebui sa fiu fericit si sa-mi savurez fericirea, cand o am pe ea si lumea toata-i a mea. Acum cand toate planurile mele se leaga perfect, cand puzzle-urile viselor mele se rezolva de la sine, cand eu imi vad visele in fata ochilor.
Acum cand iar imi fug gandurile in mine, si lacrimile imi umplu ochii. Pentru ca mi-e teama sa nu-mi pierd visul ce il traiesc. Mi-e teama ca visul se va spulbera, si ca cioburile imi vor cadea mangaindu-mi incheieturile, venele imi vor plesni si gustul sangelui imi va inunda gura.
Stateam intins, privind cerul de un albastru pur, pe care arareori trecea cate un nor alb si pufos. Si iar doream sa-mi alung gandurile, temerile, frustrarile. Dar nu puteam decat sa privesc impietrit fumul albastrui ce iesea din varful tigarii si apoi pe cel ce iesea din plamanii mei. Nu puteam decat sa-l privesc si sa agonizez in continuare, penduland intre ideea ca nu contez, ca oricand voi putea fi inlocuit, ca oricand ar fi chiar mai bine fara mine, si ideea ca acest lucru se poate intampla chiar maine, chiar azi, chiar in aceasta secunda.
Dupa cateva zeci de minute m-am ridicat alene si am plecat spre casa. Tornada de ganduri se mai calmase, in schimb tamplele stateau sa-mi pocneasca.
Nu vedeam decat imaginea ei, imaginea viselor mele arzand in ele, lumea plecand, eu ramanand gol in urma ei, pustiit de mine si de ea, pierdut in suferinta ce mereu se grabeste a ma imbratisa.
Primavara si ea m-au determinat insa sa-mi revin in scurt timp, si sa cad iar in fericirea debordanta in care ma tot scald in ultima perioada. As vrea cumva sa schimb, sa omor partea din mine care ma aduce in aceste stari din cand in cand, chiar daca voi regreta dupa. Nu mai vreau sa schimb zambetele voastre cu lacrimi si fericirea cu teama, nu mai vreau sa va aduc nori pe cerul curat, nu mai vreau sa va aduc suferinta… pentru ca nu o meritati, pentru ca voi ma iubiti, iar acesta e modul in care eu va rasplatesc, pentru ca voi ma faceti fericit, iar acesta e modul in care eu stric acea fericire… pentru ca e modul in care va omor iubirea.
Cum sa fac sa-mi scot scepticismul pesimist din sange si sa-l in locuiesc cu realism pur, sau macar sa las locul gol???
Carti si oameni aprilie 13, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: bine, brate, carti, de, dragoste, ego, egoism, eu, feynman, galati, ganduri, idei, imoral, iubire, nebunie, nimic, oameni, rau, rautate, schimb, sentiment, ura
2 comments
Lume suficienta, discutii degajate de o parte, incinse de cealalta, priviri si ganduri nebune, oameni tineri ce traiesc, si copii ce cred ca stiu ce e viata, au fost cam de toate la acest schimb de carti.
Am aflat ca sunt rau, si pervers, si monoton. Si cu toate acestea, cei din jurul meu pareau a se simti bine. Am aflat ca sunt o influenta nefasta, ca ideile mele ii afecteaza si ii strica pe ceilalti, ca sunt un om rau cu intentii din cele mai mefistice.
S-a discutat despre societate si despre placerea de a fi in afara ei, sau chiar in contra ei. Si mi s-a explicat ca nu eu ii distrug pe cei din jur prin filosofia si imoralitatea ideilor mele, ci ei sunt prea slabi si nu sunt in stare sa le reziste. Si astfel sa nu ma mai laud ca eu ii stric, ca eu doar ii tentez – dupa aceea ei devin altfel sau raman la fel, dar asta cica nu ar mai depinde de mine.
S-a zis si cate ceva despre egoism, desi am impresia ca eu si Miruna am vorbit unul pentru celalalt, pentru a ne demonstra unul altuia ce rationamente impecabile putem face. Alt rost nu vad sa fi atins, interlocutorul nostru fiind knock-out prin imbinarea nu tocmai armonioasa intre “ratiunea pura” si “ratuinea practica”. De fapt, teoria era destul de buna, dar cum spune si Feynman, “nu conteaza cat de bine si cat de riguroasa pare o teorie, daca contrazice faptele nu e buna!”. Dar nu ne-am deranjat deloc. Poate mai e timp, sau poate nu, in orice caz, experienta e cea care face diferenta la orice masa de discutii. Si nu experienta de debate, ci experienta de viata, unde cine are mai multe intamplari cat mai variate si cat mai intense are net avantaj. Deci nu am cam plecat de pe acelasi plan.
Mi s-a mai “revelat” ca nu respect un om atunci cand il cunosc, ca pleaca de la 0, si ca e rau. Acum, si eu intreb ca si altii inaintea mea, “Ce e binele si raul?”. Si ca idee, cum am sustinut si aseara, respectul e un trofeu, il castigi, poti sa-l si pierzi, dar trebuie sa lupti mereu pentru el. Constient sau inconstient!
Au venit si baietii de la Braila si Marian a ramas ca si in decembrie alaturi de noi pana ne-am ridicat toti si am plecat. Si iar a fost frumos.
Si e posibil ca nimic din acestea sa nu fi fost, si tot ar fi fost frumos, pentru ca asa e mereu! Pentru ca sunt eu, rau si violent cu lumea din jur, si imi place sa o schingiuiesc si torturez, si apoi sa o incendiez in pasiunile mele!
Si de fapt mint, caci toate sunt numai pentru ca esti… tu.
Dupa intalniri haotice aprilie 6, 2009
Posted by cip in Aleatorii....Tags: aleatoriu, compromis, dragoste, ego, eu, ganduri, gheata, idei, iubire, placere, plictiseala, societate, tentatie
5 comments
Priviri goale, vorbe rostite in van, si necuvinte auzite de mine. Ele si gandurile mele. Stare de calm scarbos si siguranta deranjanta, fumuri trase alene si cafeaua din care sorbeam incet, privind in gol pe deasupra buzei cestii. Subiecte uneori antrenante, dar niciodata sustinute pana acolo unde ar fi adus ceva licarire de speranta in ochii mei.
Speram sa ma dezmortesc putin – nu am reusit, dat fiind fondul de la care s-a pornit. Era de asteptat, totusi speram ca acolo sa fie cineva care sa nu aiba chef de vorbe, ci de rationamente si sentimente. Nu a fost chiar asa. O fi fost prea cald, sau oi fi fost eu incapabil a dirija interlocutorii spre astfel de subiecte.
M-am resemnat a-mi desfata privirile cu doamna ce se multumea a-mi face cu ochiul complicitar cand eu faceam acest lucru. Nu s-a intamplat decat o data. Trebuia sa profit mai mult. Poate data viitoare. O domnisoara mai mereu pierduta de ea si din lumea profana a acceptat schimbul de priviri si idei pentru o perioada de timp, sau chiar pana la sfarsit. Ea a fost scaparea mea din plictiseala ce ma inconjura si din somnul ce tare ma ademenea.
Pe ei i-am cam abandonat in ultimul timp. Nu imi pare rau deloc. Trebuie doar sa ne intalnim o data la o cafea si sa ne explicam unul altuia ce simtim ca ni se incalca, si sa aducem eseul lui Eliade “Despre sinceritate si prietenie” in discutie. Probabil vom dezbate si problema egoismului si a pierderii unor parti in cazul in care acesta nu stie a face compromisuri. Totusi ei nu poarta nici o vina. Dar eu da. Eu sunt cel ce a luat culorile din lumea asta si le-a dus intr-o alta lumea stiuta numai de el si de EA.
Trecand de pe plan local pe plan general, societatea isi cam pierde absolut tot farmecul. Ca si-l pierde sau ca iar am deschis eu ochii si am decis sa vad ce e de vazut aici, si sa visez in bratele ei, e problema mea. Totul e prea plictisitor, fara irosire artistica, fara noima rationala, fara nimic atragator. Placerile si tentatiile au cam disparut, lumea lasandu-ma rece si transparent la fluctuatiile ei.
Singurul loc in care simt ca traiesc e doar acolo, langa ea. In rest, ma apar de caldura venita odata cu primavara printr-un voal de gheata. Glacialitatea mea e doar plictiseala de a mai picta ceva pe aici. Pictati voi si aratati-mi, poate voi veni iar alaturi, sau poate voi lua iar lama sa mai pun cate o culoare, in vazul vostru.
