Ganduri…

Daca betia mea de fericire nu ar fi atat de profunda, probabil as fi plans azi in genunchi in fata ta, daca as fi crezut ca asta ar muta durerea ce zace asupra ta de ceva vreme, pe umerii mei. Eu o pot indura. Eu sunt demonul care arde in flacari, in obsesii si excentricitati pe care si le satisface cat de des posibil, demonul care poate duce pe umeri oricata durere I se da. Si o accepta fericit. El e fericit in suferinta lui si in durerea lui, zacand in balti de sange si lacrimi, pe care niciodata nu se indura sa le tina in el, preferand mereu sa le admire cum ele vopsesc lumea intr-un rosu cristalin.

Dar betia mea e prea adanca. Eu nu pot intelege decat rational suferinta ta, si eu stiu cel mai bine ca suferinta simtita rational nu e interiorizata, si ca urmare nu da efectul cel mai important al suferintei – disperarea. Dar de ajuns despre mine, caci am intentionat sa scriu despre tine, care de ceva vreme mi-ai fost sora ideala, sau aproape, fiindca ai refuzat intr-un mod foarte gingas sa ma lovesti atunci cand o meritam. Dar te iert!
Ma simt inutil in fata durerii tale, pe care nu mi-o pot explica decat ca fiind ceva imanent fiinte tale, si de aceea ea persista si se dezvolta asa cum o face, ca o tumoare, cuprinzandu-ti intai gandurile, apoi zambetul sidefat, si la final tot corpul, lasandu-te secata de toate acele lucruri prin care te definesti acum.
Tu nu meriti suferinta asta, nu ai ranit niciodata, iar atunci cand eu aveam impresia ca faceai asta ,tu de fapt cauterizai ranile déjà existente, lasand in locul lor pielea fina si emananda de fericire. Dar eu nu inteleg asta mereu, iar atunci tu ma ierti. Nu o merit, nu stiu de ce o faci, dar o faci.
Nu inteleg de ce nu profiti mai mult de noi, cei pe care ne ai. De ce te abtii sa te infrupti din noi, caci stim ca iti place, cel putin la fel de mult pe cat ne place noua sa ne infruptam din tine!!!
Intr-o zi o sa vin la tine, pierdut ca intotdeauna de mine si de toti, vom sta, vom vorbi, vom fuma alene in timp ce ne vom schimba priviri pline! Iar eu voi pleca sa-mi alerg iubirea in continuare, aruncandu-ti de pe trepte un zambet care stiu ca mereu naste ceva in tine, desi nu mereu pentru timp suficient de lung!