Welcome to Underworld! august 31, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: arta, fata, ganduri, idei, intamplari, ochi, teatru, viata, vioara
3 comments
In incapere domnea un fum gros, insotit de un miros patrunzator de tutun. La masa din colt am zarit-o : calma, plina de viata, tragand rar din tigara, savurand fiecare fum. Nu mai fusesem de mult in acel loc, vechiul nostru refugiu. Cu toate acestea, ea era in acelasi separeu in care stateam de fiecare data. M-am dus si m-am asezat fara s-o intreb nimic, aruncandu-i un salut fugitiv.
Reprezentatia era pe punctul de a incepe, primele acorduri de vioara se faceau auzite in clubul de sub pamant, iar doua fete au venit si s-au asezat confortabil pe divanul incadrat de draperii din mijlocul camerei. Erau doua fete tinere : una era roscata, cu parul prins intr-un mic coc, ochii mari, maro si buze subtiri ce tremurau de emotie. Cealalta parea o idee mai in varsta. Era blonda, tunsa scurt, avea ochii verzi si buzele carnoase. Erau emotionate amandoua, probabil era pentru prima data cand faceau asta, sau cel putin pentru prima data cand o faceau impreuna.
Au facut un cerc cu privirea prin sala. Nu aveau ce vedea, decat parti din chipuri pline de emotie, ce le asteptau spectacolul. Nu erau grabite de nimeni, toti asteptand cu rabdare ca ele sa inceapa. In sala erau doar persoane pe care le stiam, vechi cunostinte care veneau de ani aici. Proprietarul ne stie pe fiecare in parte. Cred ca , intr-un fel, suntem ca o familie.
El, cel ce detine clubul, era in separeul alaturat. Ne stim de mult, si fruntea lui incretita inainte de vreme ascunde multe amintiri , dintre care unele nu sunt nici macar ale lui. A fost participant in vietile mai multora din cei aflati aici, nu doar in a mea, si nu sunt singurul care ii poarta un profund respect. Lui nu ii pasa de spectacol. Era curios si nerabdator sa le vada pe cele 2 fete, totusi nu le grabea. Fuma calm si din cand in cand sorbea cate o gura din paharul cu picior lung, in care se afla vinul rosu pe care il apreciaza atat de mult. Mereu a incurajat incepatorii, i-a ajutat pe toti cei care i-au cerut-o, si chiar si pe cei care nu i-au cerut-o, mereu incurajandu-i si sustinandu-i.
Jocul a inceput. Cele 2 fete par sa fi uitat de cei din separeuri, si acum isi plimba lin mainile una pe trupul celeilalte. Vioara se aude din ce in ce mai puternic, iar fumul da un aer si mai romantic si visator intregii scene. Fata cu parul roscat e putin speriata, iar partenera ei incearca cu succes sa o linisteasca, masandu-i usor buzele intre ale ei. Degetele blondei rasfirate pe spatele celeilate,cu degetul mic urcandu-se incet pe sira spinarii i-au provocat celeilalte un usor tremur necontrolat.
In continuare cele 2 fete si-au continuat teatrul fara paticiparea mea . M-am refugiat in gandurile mele, si am uitat de fata cu care stateam la masa, care ma privea necontenit cu ochii ei mari si negri, incercand sa-mi razbata in ganduri, iar spectacolul oferit de cele 2 era undeva departe. Singurul lucru care ma mai lega de lumea asta erau sunetele calde ce ieseau din vioara…
Aiming perfection august 30, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: creatie, dragoste, durere, ego, eu, fericire, ganduri, idei, iubire, pasiune, perfect, perfectiune, placere, suferinta
5 comments
Perfectiunea seamana cu fericirea : nu se poate atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa te afli toata viata. Dar este si o mica diferenta : daca fericirea perpetua, constanta, permanenta, nu e dorita, din simplul motiv ca ar induce o iesire din cercul vietii experimentale, perfectiunea nu ar impune acest lucru, si in concluzie, ar fi de dorit. Pentru mine, viata fara suferinta nu are rost. Departe de a fi masochist sau alte lucruri de gen, nu concep ideea de a trai cu adevarat fara a suferi pentru ceea ce ai. Pentru mine orice izbanda are pretul ei invariabil, un pret care se plateste in sange si carne.
Perfectiunea nu este un dar, nu este un cadou pe care ti-l face viata. Dimpotriva, este un lucru de nimic pentru care te zbati, pentru care lupti si versi sange. De cate ori nu te-ai dat cu capul de toti peretii, de cate ori nu ti-ai lasat sangele sa-ti zvacneasca in tample, nu l-ai lasat sa-ti curga din corp, numai pentru ca opera ta nu era desavarsita, ii lipsea ceva , ii lipsea un punct sa o faci perfecta, dar nu vedeai locul care trebuia retusat, nu vedeai unde sa pui ultima bucata de suflet din tine pentru a avea o opera veritabila ???
Perfectiunea nu este ceva ce se gaseste in natura, in stare nativa. Singurul lucru perfect din natura este ea insesi. Pentru noi, oamenii, o adunatura de fiinte de rand, fara posibilitatea de a zbura, fara posibilitatea de a controla, daca nu exteriorul, nici macar interiorul, perfectiunea e artificiala.
Perfectiunea trebuie creata, la fel cum Eva a fost creata din coapsa lui Adam. Unul trebuie sa sufere, sa isi creeze un lips pentru a-i da posibilitatea celuilalt de a exista. Intai trebuie procurat un model, o bucata de piatra in care sa poti lovi cu dalta de mii de ori, pana ce simti ca ai asudat destul pentru a o desavarsi, si atunci te vei opri si o vei admira. Atunci vei fi in varful muntelui, vei privi in zare peste prapastia din fata si vei lasa vantul sa-ti dezmierde trupul. Atunci vei trage adanc aer in piept, atat de tare incat sa te doara plamanii, dar vei simtit ca traiesti cu adevarat.
Cel mai la indemana model suntem chiar noi. Un model pe care il cunosti cat de cat, in care stii ce urma va lasa dalta dupa ce vei lovi. Si acum incepe modelarea. Trebuie sa lovesti fara frica, sa uiti de bucatile ce vor cadea , sa nu vezi durerea ce i-o provoci in cursul crearii. Si il vei crea. In vei crea din petice, din bucati pe care numai tu vei sti sa le ordonezi.
Perfectiunea trebuie creata. Fara frica, fara ezitari, fara regrete. Doar tu si EA.
Dar poate tot ce am spus eu aici este fals, caci conform unora : ” We are the definition of perfection”.
Emptiness august 29, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: emptiness, eu, ganduri, goliciune, idei, lipsa, nud, pareri
6 comments
Conform Wikipediei, aceasta e definitia :
“Emptiness as a human condition can be thought of in multiple ways.
Emptiness is often a painful experience or feeling.
In the painful sense, it is described as a feeling of numbness, inability to feel anything emotionally, or not having purpose. It can be better described as a situation where a certain lack or lacks in one’s life overtake the emotional and mental focus in an obsessive, sometimes subconscious manner. Feelings of emptiness often accompany chronic discontent, dysthymia, depression, loneliness, despair, or other mental/emotional disorders such as borderline personality disorder. It may seek expression through different types of self-harming behaviors, and in more extreme cases, suicide.
Emptiness often involves alienation, be it temporary or acquired, and sometimes self-hatred. Persons tending to feel emptiness often come from problematic familial backgrounds. If at all there was a family nucleus, their needs were ignored, they were considered second class, they experienced many separations, or there was outright abuse.
A sense of emptiness is not always associated as such, and may be part of a natural process of grief, as resulting of separation, death of a loved one, or other significant changes to one’s life. “
Acum cateva observatii personale despre respectiva stare, prin care am trecut din cand in cand, ultima data acum 2 zile.
Starea a aparut ca o “descarcare” totala a sentimentelor, senzatiilor si gandurilor mele, descarcare ce s-a produs prin scris. Am scris tot ce am gandit si am simtit, m-am eliberat de toate si de tot, si am ramas fara nimic in suflet, GOL. Dupa ce am stat cateva ore aplecat asupra tastaturii, cand m-am ridicat a aparut o senzatie de ameteala, insotita de senzatia cunoscuta si sub numele de “lipsa de chef”. Cu alte cuvinte nu imi venea sa fac absolut nimic, ci sa stau sa lancezesc. Orice stimul intern sau extern nu a putut produce vreo schimbare. Mai concret, aveam impresia ca sunt rupt de lume, ca planez undeva deasupra ei, ca sunt intangibil. Nu puteam interactiona intern cu nimic si nimeni, nici o idee nu mai avea valoare, si nici un sentiment consistenta.
Ar aparea intrebarea : de ce ar conta toate acestea? De ce nu te-ai bucurat de starea de intangibilitate dobandita , din moment ce nimic, nici macar suferinta nu te putea atinge?
Problema era ca nici macar viata , in genere , nu ma putea atinge. Cu alte cuvinte , eram mort, si experienta nu prea m-a incantat.
Peste cateva ore, situatia s-a schimbat radical . In locul acela gol si arid, numit sufletul meu, au aparut flori , de toate culorile, rosii ca sangele, galbene ca albinele, verzi ca iarba abia iesita, albastre ca cerul lipsit de nori. Am cazut iar dintr-o extrema in alta : din persoana goala am devenit o persoana plina de sentimente, plina pana la refuz. Sufletul gol se umpluse de sentimente, mintea de idei, trupul de senzatii. Era o stare contradictorie cu cea de dinainte … si inca mai persista.
Tocmai am realizat ca in starea de “emptiness” sufletul meu actioneaza ca o gaura neagra care se “hraneste”: cand ajunge la stabilitate (adica la cateva ore de la aparitia initiala a starii) , incepe sa absoarba tot ce ii iese in cale, inclusiv lumina , fericirea in cazul nostru.
Si intrebarea mea pentru cei care cred ca au un posibil raspuns este : De ce actioneaza in acest fel sufletul nostru?
In dubii august 25, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: dragoste, eu, ganduri, idee, idei, iubire, moarte, monstru, nimic, nimicnicie, sentiment, senzatie
8 comments
Sunt un criminal fara scrupule, a carui minte bolnava e mereu pregatita sa supuna victima la cele mai sublime perversiuni… momentan imi pun in aplicare ultima idee in materie de placere, ceva atat de excitant incat tremur numai gandindu-ma… lama ascutita a cutitului imi strapunge mana, intinzand pielea din palma, dand cale libera sangelui sa se reverse peste cimentul rece pe care mi-am varsat lacrimile si sangele altora de atatea ori…
Sunt un fulg, mic, alb si plapand… iar acum sunt un fulg in palma unei fete frumoase cu ochii mari si negri… imi zambeste, ma saruta, si ma inconjoara cu un suflu dulce, lasandu-ma sa zbor, pretinzand ca-mi reda libertatea…
Sunt eu, cu trupul zdrobit de podeaua camerei mici si intunecate, monstrul perfect, calaul sau si al celor pe care pretinde ca ii iubeste… animalul cu ochii umezi, inecati in lacrimi, rosii de oboseala si sfasiere, pasind inca o data pe drumul spre nimicnicie, aruncat cu toata ura asupra ecranului unde apar senzatii si sentimente schitate prin intermediul cuvintelor, in urma loviturilor nemiloase aplicate tastelor negre…
Sunt sau nu sunt??? Nici eu nu mai stiu ce sunt… ce sunt???
Afara ploua… august 18, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: din, dragoste, ego, eu, ganduri, iubire, mine, ploaie, sarut, suflet, vis, visare
2 comments
Afara ploua. Incet, calm, tacticos, ritmat, ciclic. La fel gandesc si eu acum, ciclic. Am pasit timid pe cimentul rece si umed, ciment ce-mi transmitea un fior placut in tot corpul. Am intins mana, si primul strop nu a ezitat sa mi se aseze in palma. Un al doilea, mai timid, s-a asternut pe varful unui deget. Pentru o secunda. Apoi a cazut. Si s-a oprit din nou.Pe buzele tale arse de atata iubire. Ai sorbit usor picatura aceea rece, lasand-o sa ti se prelinga lin pe trahee. Un fior ti-a strabatut trupul fraged, cauzand totodata un tremur al buzelor.
Te-am luat-o in brate si te-am strans-o la piept cat am putut de tare. Erai atat de rece, si nu mai aveai nici un semn cum ca viata s-ar scurge prin acel trup. Mainile tale subtiri, catifelate si reci s-au incolacit in jurul gatului meu.Buzele ni s-au impreunat, lasand ploaia sa treaca din tine in mine.
Am inchis ochii pentru cateva clipe, si cand i-am deschis eram din nou singur pe cimentul rece, admirand ploaia.Am ridicat privirea spre cer, si atunci…
… un strop mi-a cazut pe buze… acel strop erai tu…
Caldura august 15, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: chitara, drog, eu, ganduri, idei, pisica, pisoi, planetarium, stea, suflet, tanar, tinerete
1 comment so far
Sunt drogat. Caldura asta ma omoara, imi dilata porii, imi dilata gandurile pana ajung prea mari pentru a ramane in mintea mea, si atunci scapa, lasand un vid in locul lor. Nu mai dorm noaptea de ceva timp, si nici ziua nu prea o fac, insa sunt fresh, si cu chef de viata.
Si ca sa nu uit : faptul ca dorm deloc mai putin noaptea imi da mai mult timp de gandire, si de meditatie.
In rest, orasul incepe sa mi se para mai placut… am ajuns iar in acea stare de visare , plutire, indragosteala… si imi place.
Orasul pare mai vivid, reuseste sa-mi aduca din ce in ce mai des zambetul pe buze, vazand strazile si trotuarele impanzite de tineri, unii cantand la chitara, altii mergand pierduti cu castile in urechi, altii pur si simplu stand pe banci.
In fata blocului ma astepta rabdator un pisoi. Acelasi pisoi cu care m-am jucat aseara, si alaltaseara. M-a privit drept in ochi, dupa care s-a dus sa se aseze la umbra intr-un tufis.
Iar plutesc… si maine seara o voi face printre stele… asa ca va astept la Planetarium, sa va arat o stea!!!
Despre inutilitatea adevarului si a sentimentelor august 10, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: adevar, dragoste, eu, ganduri, haos, idei, inutil, iubire, providenta, sentimente, senzatii, sincronizare
add a comment
Cerul prea luminat nu ma putea ajuta… era in contradictie cu nevoile mele, de singurate si protectie… de siguranta.
Mergeam cu ochii la bulbii luminosi ce emanau o lumina stearsa pe strada incadrata de ciresi… mirosul era duceag… in alte conditii as fi fost incantat… as fi visat. Acum nu am mai facut-o. Nu puteam, eram prea blocat in realitate, prea insetat de fericire… dar ce e fericirea?
Brusc am simtit o catusa moale de piele, fina ca matasea, strangandu-mi usor incheietura mainii stangi… cunosteam atat de bine acea stransoare… am inchis ochii pentru o clipa, strangand atat de tare pleoapele incat ma dureau muschii fetei… nu voiam sa o las sa-mi vada lacrimile…
-Lunaticule, coboara si pe Pamant din cand in cand…
-De ce? Ce rost ar avea?
-Numai de aici o poti vedea in toata splendoarea sa… pe ea, pe iubita… Selena.
-Mda… asta e adevarat… totusi… complet inutil.
-De ce? Adevarurile ti se par inutile?
-Da… ce rost are adevarul, ce rost au sentimentele, in lumea asta nenorocita a senzatiilor… ce rost? Bucuria, extazul, fericirea… sunt aduse de senzatii, nu de sentimente, si cu atat mai putin de adevar… Lumea asta e guvernata de senzatii : frica, nesiguranta, extazul, bucuria, indragosteala… sunt doar senzatii… pe care nu le putem controla, cu care nu putem lupta, pe care nu le putem crea, pe care nu le putem refula…
A ramas tacuta… privirea ii era pierduta undeva departe, in coroana bogata a ciresului de pe partea cealalta a strazii… Asa era mereu cand ii spuneam cate ceva din mine… ramanea tacuta, si rumega in minte spusele mele… Dupa cateva minute de tacere, timp in care eu mi-am admirat iubirea in toata splendoarea sa, iar ea a ramas in ganduri, s-a decis sa rupa tacerea…
-Hai sa urcam !!! Mai vorbim sus! Te rog sa nu ma refuzi!!!
Nu as fi refuzat-o chiar daca nu ma ruga… nu aveam chef sa ajung acasa, nu voiam sa ma vad iar in mediul meu, sa ma agit iar in asternuturile reci, sa pierd noaptea in lacrimi si ganduri…
-Bine. Urc… nu are ce sa mi se intample prea rau.Cred!!!
Am urcat in tacere treptele pana la apartamentul ei… intunericul si linistea erau atat de placute in alte situatii, dar acum imi pareau atat de neprietenoase si respingatoare…
Mi-a turnat un pahar de vodka, si ea si-a turnat unul de suc de portocale… s-a asezat pe canapea si a inceput sa ma priveasca… asa era de fiecare data… stateam in aceleasi locuri… eu pe fotoliul de langa fereastra, ea pe canapea… eu priveam pe fereastra cerul, ea pe mine … dupa un timp mi-am intors privirea spre ea…
-Mi s-a spus ca iubesc mai mult iubirea in sine decat persoana… mi-am spus ca iubesc mai mult viata in sine… ce iubesc eu de fapt??? Spune-mi!!!
-Tu… cel mai mult… iubesti sufletele!!! Nu conteaza persoanele, nu conteaza trupurile, conteaza doar sufletele… Tu cauti o persoana la care sa iubesti si sufletul, si trupul… sa o iubesti cu totul… sa-i iubesti fiecare por din trup… problema consta in sincronizare… trebuie sa simti cand e momentul sa incepi sa iubesti si cealata parte din persoana, momentul cand sa o iubesti cu totul, cand sa o faci, sa ii ceri sa ti se daruiasca cu totul… si sa speri ca ea sa o si faca… atunci nu o sa mai poti sa te rupi de ea… dar sincronizarea presupune noroc, haos, providenta… iar asta nu a fost mai niciodata de partea ta…
Am baut dintr-o inghititura tot paharul… am simtit lichidul cum ma arde pe trahee, cum se scurge prin mine incalzindu-ma…
M-am ridicat din fotoliu, am pus usor paharul gol pe masa… si m-am dus la ea… ma privea cu ochii ei mari si negri… umezi, intelegatori… am apucat-o de barbie pentru a-i vedea ochii… pentru a-i simti cum ma sfredelesc pana in adancul sufletului…
-Imi pare rau!!!
Asta a fost singurul lucru pe care l-am putut spune… am iesit pe usa si am plecat in pas grabit spre casa, cu ochii in lacrimi…
imi pare rau !!!
After BloGL#4 august 3, 2008
Posted by cip in Diverse....Tags: astronomie, blog, blogger, blogmeet, Blogroll, galati, tabara
5 comments
Am purces aseara la asa-numitul BloGL cu numarul onorific 4, din multimea numerelor naturale, intrucat asa se face acilea numerotarea…
Am discutat destul de variat… si ca o sesizare la ce spunea Alexandru Petras , momentan sunt pe locul 2 in wordpress la Bloguri cu cresteri rapide… iar acest lucru mi-a adus tot atatia vizitatori ca si numarul locului (pana la momentul scrierii post-ului acesta)… deci cu promovarea prin topurile alea… a cazut ideea… in schimb prin tagurile din wordpress….. mi-au iesit cateva sute (mii) de vizitatori..
Lista completa cu participantii la blogmeet o gasiti la Cristi , daca va intereseaza…
In alta ordine de idei… plec in tabara de astronomie… deci ne vedem peste 5 nopti … aveti grija de voi si… cititi-ma!!! 
Of great mistakes… august 2, 2008
Posted by cip in Aleatorii....Tags: ganduri, greseli, idei, intrebari, mistakes, viata
3 comments
De fiecare data inainte de a lua o decizie importanta ne gandim… mai mult sau mai putin.
Problema este urmatoarea : de ce atunci cand suntem pe punctul de a face o mare greseala, daca nu o facem si alegem cealalta optiune , ne tot gandim “cum ar fi fost daca am fi facut invers?” , iar cand facem o greseala nu ne gandim cum ar fi fost invers, fiind prea ocupati sa o reparam…
Problema ar da astfel un mijloc foarte usor de determinare a solutiei corecte : daca solutia aleasa e cea corecta, ne vom gandi mult, ne vom rascoli si vom pierde nopti gandindu-ne daca am facut ceea ce trebuia; in caz contrar, nu ne vom gandi la altceva decat situatia de fata, deci a disparut problema noptilor nedormite…
Intrebarea mea pentru voi este urmatoarea : ar trebui sa facem greseala sau nu…??? (greseala ar presupune anumite pierderi destul de mari, probabil de nerecuperat, dar ar aduce niste satisfactii [materiale] imense )
