Ganduri…

Am ajuns acasa extrem de nervos… pe mine… de fapt era ceva ura , tristete si furie , indreptate impotriva mea, nutrite de catre mine…

Azi am adus nefericire… si ma enerveaza… ca i-am luat zambetul, ca i-am furat voiosia , si i-am inlocuit-o cu tristete, fara permisiunea ei, fara sa-i cer voie…

Am facut-o fara sa-mi pese… abia cand m-am trezit singur, doar eu cu mine, mi-am  dat seama de crima ce am savarsit-o…

…apa rece… uitatul… meditatia… nu au putut spala pacatele… doar “ploaia spala pacate, macar de le-ar spala pe toate “… da’ acum e cald si soare, nici urma de nor ce poarta picaturi ce se vor avanta asupra pamantului, asupra mea… doar nori albi si pufosi, ce te indeamna la visare, la fericire… la iubire.

Dar iata ca m-am trezit eu, sa spulber mitul acesta al lumii, sa inlociuesc fericirea cu tristete… si nici macar nu stiu de ce… de ce am refuzat sa o las sa ma faca fericit, de ce am strans buzele cand dorea sa-mi picure fericirea strop cu strop… de ce sunt un imbecil atat de mare???