Ganduri…

Azi am fost martor la un monolog extrem de dur impotriva bunatatii, impotriva generozitatii doar de dragul de a crea fericire, in fericire doar pentru fericire…”Oamenii sunt niste fiinte josnice, nu merita sa le ajuti, sa le faci fericite, pentru ca calca totul in picioare… e adevarat, sunt si unii care merita, care sunt buni, care te rasplatesc…da’ cu o floare nu se face primavara!!!”…. problema in tot acest monolog e ca este intru totul adevarat….si totusi, nu merita sa ne resemnam, sa nu mai raspandim fericire doar pentru ca noua nu ne da nimeni, sau ne da prea putina…pentru ca merita, pana la urma, sa faci din fericirea altora un scop in viata, pentru ca merita sa traiesti doar pentru a-i vedea pe cei din jur fericiti…. merita sa speri doar pentru a nu fi lipsit de trairi!!!

Am venit acasa, in sfarsit, dupa o zi nefasta, dupa niste ganduri pe care nu puteam nici sa mi le alung, nici sa le duc la capat… m-am tot gandit daca e chiar asa cum mi-a pus cineva azi, daca chiar nu pot sa infranez dorinta de carne, daca chiar nu pot fi o fiinta cerebrala asa cum imi doresc a fi, care isi poate controla pornirile carnale si in general orice pornire… Sunt chiar asa un animal incontrolabil??? Nu mai stiu ce e cu mine, si acum mi se pare a fi atat de departe de ce imi doresc a fi…… imi doresc o existenta cat mai lipsita de profan, si acum aflu ca de fapt sunt blocat in ea, si ca nu avasez deloc spre telul meu oricat m-as stradui??? Chestia asta mi se pare un pas spre nimicnicie, sa incerc ceva si sa obtin rezultatul invers celui scontat, mai ales cand e vorba de fiinta mea…