Ganduri…

Era o dupa-amiaza placuta de toamna, frunzele cadeau in jurul meu, la fel cum cadeam si eu, in gandurile mele legate de ea….
Eram amandoi acolo unul langa altul,pe aceeasi banca intotdeauna, tinandu-ne de mana, si parca eram singur totusi. Am profitat de ocazie ca sa ma gandesc la ce mi se intampla…dar inainte de asta m-am uitat in ochii ei verzi si patrunzatori…si am sperat ca pot intra si in gandurile ei-dar n-am putut. Oare ce ascundea de mine cu atata ardoare???

Daca ar fi sa ma gandesc la un lucru care imi place mult…ploaia a fost intotdeauna preferata mea…m-a spalat de tristeti, mi-a dat libertate, mi-a dat puterea sa zambesc… si pentru prima data acum mai bine de jumatate de an mi-a dat si sansa sa te intalnesc.Si acum ploua, in timp ce ma gandesc la tine…si in fata imi apar secvente pe care noi le-am trait, se reconstituie in ochii mei toata povestea noastra de iubire… asta daca am avut una.
In fiecare zi ma uitam la tine si nu puteam sa cred ca te-am gasit… in sufletul meu imi doream ca tu sa fii acela care va stii sa imi ofere ceea ce aveam nevoie… cand am ajuns sa te iubesc!? Nu stiu de unde, cand, sau cum, dar simt ca nu poate fi loc de mai bine atunci cand sunt cu tine. Pacat ca fericirea mea nu e deplina… pentru ca pur si simplu sunt clipe in care nu te inteleg; de fapt, cum poti sa intelegi o persoana pe care uneori simti ca nu o cunosti?
Sunt zile in care as da orice sa fiu cu tine, si zile in care te urasc. Pentru tine totul e un joc. De ce ? Pentru ca stii ca ma ai la degetul mic, ca as face orice doar sa te stiu fericit; si nu iti pasa, oricat m-as stradui. Cele mai rele momente sunt acelea in care parca vezi prin mine, de parca nu as exista, ca si cum eu sunt un nimeni pentru tine. As vrea sa imi fii si tu la fel de indiferent cum imi demonstrezi ca sunt eu pentru tine. Dar din pacate tu esti cel mai important nimeni pentru mine.
Te joci, ma treci prin tot felul de stari… uit de mine si incep sa traiesc prin sentimentele mele. Ma faci sa cred ca exista posibilitatea ca si tu sa ma placi; dar totul face parte din joc. Cu tine pot doar sa visez, si asta pana la primul lucru pe care il faci ca sa ma aduci inapoi cu picioarele pe pamant. Prin toate astea nu faci altceva decat sa ma aduci mai aproape de nimic… Si totusi nimicul asta ma face sa te iubesc din ce in ce mai mult.
Am incercat sa te uit, dar nu a existat dorinta de a mi te scoate din suflet; si cel mai mult ma doare ca ai intrat acolo fara sa faci ceva deosebit. Naivitatea mea m-a facut sa vad bine in rau, si astfel am inceput sa tin la tine… A trecut mult de atunci, si totusi te consider la fel ca la inceput; asta pentru ca amintirile frumoase cu tine cantaresc mai mult decat lacrimile mele.
…Te astept pe aceeasi banca unde ma tineai ore intregi in brate si nimic nu mai conta pentru noi… ceva imi spune ca e tarziu, mult prea tarziu, dar te astept sa iti mai dau o sansa…desi ma doare sa te iert…
Ganduri imi trec prin minte… spune-mi: daca nu ma iubesti, de ce nu vrei sa ma eliberezi? Daca nu iti pasa de mine, de ce ma faci sa cred ca tii la mine? Sunt intrebari ale caror raspunsuri poate nu le voi afla niciodata… unele lucruri mai bine sunt tinute in tacere. Oricum m-am obisnuit sa cred ca totul e justificat in dragoste, deci, de ce nu ar fi si in ceea ce simti tu? Ce simti tu de fapt?…

Oare ea chiar ma iubeste? Oare ii pasa de mine? Dar daca ii pasa de mine, de ce se joaca? De ce e atat de sadica?
Nu mai inteleg nimic. Ea ma vede ca pe o prada, prinsa intr-o capcana din care nu mai pot iesi, si din cand in cand ma mai atata, ca sa ma mai zbat, sa ma mai vada inca o data chinuindu-ma, ranindu-ma singur, luptand ca si cum as avea un tel, cand de fapt totul e in van.
Ma enerveaza jocul acesta al ei, dintre vanator si prada, si adun in mine atata ura pe care vreau sa o revars aupra cuiva, asupra ei.
Dar cat de naiv e acest gand!!
De fiecare data cand o vad, mi se inmoaie mainile si picioarele, imi dispar toate gandurile negre, lasand loc fericirii si placerii.
Ador caldura ei, buzele moi, pielea fina de catifea, ochii verzi si parul lung. Poate ca daca nu ar fi asa angelica, as mai gasi in sufletul meu chinuit suficienta putere sa-i spun cum ma simt, cat de mult ma distruge, cat de mult rupe din mine de fiecare data.
In momentele in care o vad, simt cum un tremur caldut imi trece prin corp, o senzatie atat de placuta, dupa care tanjesc zi si noapte, secunda de secunda.
Sunt constient ca acest lucru nu imi face decat rau, ca de fiecare data cand ea ma face sa ma simt astfel, o parte din mine se rupe, si inca o parte, pana cand…
Dar uita-te la ea! Cu trasaturi atat de fine, gesturi atat de gratioase, miscari atat de tandre, buze atat de moi.
Numai cand o privesc, ura mea dispare, durerea mea fuge, suferinta se ascunde de zambetul ei.

Ne-am ridicat de pe banca pe care stateam tinandu-ne de mana. Strangerea ei era atat de calda, de placuta…
M–a apucat de gat si m-a sarutat lung si tandru, facand sa vibreze fiecare celula din mine.
Deodata urechile mi se infundara. Se auzise un tunet, ce redeschidea furtuna din sufletul meu.
Am vrut sa o strang de mana, sa o simt aproape… dar n-am intalnit nimic. Disparuse.
Vijelia a inceput si eu eram singur pe faleza intunecata, simtind pe fata picaturile ca niste ace intrand in obrajii mei.
M-am asezat pe trotuarul rece si umed, privind la lumina Lunii reflectata in apa cristalina a Dunarii.
Nu stiu de ce, dar singurul lucru care mi-a venit in minte au fost urmatoarele versuri:

„Zi de zi ma uit la tine,
Incerc sa vad doar ce e bine
Din tot ce esti cu-adevarat
Sau din tot ce lasi de aratat.

Zi de zi am portie data,
De venin cu ciocolata
Si-ncerc sa-nghit cate putin
Fiindca am nevoie de venin.”

M-am ridicat de jos si am inceput sa merg inainte. Nu stiam incotro, nici nu-mi pasa.
Eram singur pe faleza intunecata, fara nimeni in jur, nici macar umbra mea…. Murisem.